Ștefan Buzărnescu formulează o replică la capitolul „Faust ca sociolog: poate totuși sociologul să fie fericit”, capitol semnat de Cătălin Zamfir în lucrarea al cărei autor este, O istorie subiectivă în sociologia românească. Din 1944 până în prezent (Polirom, 2009).
Acest articol îşi propune să sprijine o dezbatere incipientă a domeniului inovației sociale în mediul academic românesc, dezbatere inițiată de Institutul de Cercetare a Calității Vieții, prin proiectul său „Inovația Socială – factor al dezvoltării socio‐economice”. În prefața acestei discuții şi încercări de teoretizare a domeniului, se dovedeşte necesară o trecere în revistă a literaturii existente şi o analiză critică a conceptelor cuprinse până în prezent în această hartă tematică. Articolul propune o definiție a conceptului de inovație socială, continuă prin a sublinia aspecte ce țin de produsul şi procesul inovației sociale şi se încheie prin sublinierea unor perspective alternative ce pot fi utilizate pentru dezvoltarea unei teorii a inovației sociale.
Calculul ratelor de sărăcie, determinarea eligibilității în acordarea unui ajutor social, sau analiza oricărui alt aspect legat de bunăstarea unei familii sau gospodării, presupun transformarea acestora (diferite din punct de vedere al structurii şi al numărului de membri) în familii /gospodării comparabile, formate din aşa numiții „adulți echivalenți”. Această transformare se face cu ajutorul scalelor de echivalență. În funcție de scala de echivalență aleasă sunt „împinse” către sărăcie fie gospodăriile numeroase (în cazul scalelor de echivalență prea abrupte), fie gospodăriile cu un număr redus de persoane (dacă scala util izată este prea lină). Care sunt scalele de echivalență cele mai utilizate? În ce măsură aceste scale corespund repartizării reale a consumului în cadrul gospodăriilor din țara noastră? Trebuie utilizate ponderi diferite pentru copii, bătrâni, pe sexe sau medii de rezidență? Se modifică aceste scale de echivalență în timp? Iată câteva din întrebările la care am încercat să dăm un răspuns, odată cu estimarea unei scale de echivalență care să reflecte comportamentul real al gospodăriilor din țara noastră în ceea ce priveşte consumul.
Articolul analizează responsabilitatea socială corporativă în contextul europenizării societății româneşti, o societate a modernității tendențiale. În prima parte a articolului discută despre responsabilitatea socială corporativă din societatea românească, în asociere cu europenizarea. RSC este prezentă în corporațiile din România, dar competențele în acest domeniu le dețin companiile multinaționale. RSC apare mai mult ca o modă decât ca o nevoie reală de reglementare a relațiilor dintre mediul de afaceri si societate. În partea a doua este studiată RSC în relație cu evoluția capitalistă din România. Capitalismul este inventat în România post‐comunistă. În această perioadă capitalismul s‐a impus prin privatizare reglementată juridic, şi astfel proprietatea a ajuns în mâinile unor persoane sau grupuri autohtone lipsite de statusul necesar în noua poziție socială, fiindcă el nu a apărut ca urmare a unei evoluții economice şi sociale de‐a lungul unei perioade istorice. Partea a treia abordează modernitatea tendențială ca tip de evoluție a societății româneşti către principii şi norme ale modernității. Problema fundamentală a modernității tendențiale o constituie gradul şi nivelul de răspândire a modernității într‐o societate. În țările cu modernitate tendențială doar grupurile minoritare, elitele, însă nu în totalitatea lor, susțin valorile modernității şi beneficiază de ele. În schimb, marea masă a populației este atinsă foarte superficial de modernitate, ea continuând să trăiască în spiritul vechilor valori, reguli şi norme. Într‐o societate cu modernitate tendențială, modernitatea este un trend, care coexistă cu instituții vechi. Modernitatea tendențială penetrează lent şi greu prin complicata rețea de structuri socio‐instituționale ale societății tradiționale. Se subliniază existența unei nepotriviri între europenizare şi circumstanțele interne, ceea ce are drept consecință presiunea din partea Uniunii Europene asupra adaptării societății româneşti la normele europene. Alinierea responsabilității sociale corporative la nevoile şi cerințele interne depinde de gradul de europenizare a societății, concretizată în compatibilitatea intereselor corporațiilor multinaționale cu structurile sociale şi instituționale româneşti europenizate.
Academia Română a primit în iunie 2009 vizita unei delegații a Academiei chineze de științe sociale. Cu acest prilej s‐a organizat o discuție pe tema Impactul social al crizei economice. Au fost prezentate comunicări ale specialiștilor chinezi și români. Datorită interesului datelor prezentate, am selectat câteva din cele două comunicări ale colegilor chinezi pe care le prezentăm mai jos: migrația internă și evoluția clasei de mijloc.
Institutul pentru Cercetarea Calității Vieții a găzduit de curând prezentarea dl. Cătălin Mamali despre “Manifeste şi genealogii politice: Experimente istorice înrădăcinate în Manifestul Partidului Comunist şi în Civil Disobedience”. Acest articol este o evaluare critică a acestei prezentări.
