Instrucțiuni pentru Autori

Procedura de transmitere a unui articol include trei pasi:

  1. Pregatiți manuscrisul pentru recenzare, respectând îndrumările, regulile și condițiile enunțate mai jos;
  2. Transmiteți articolul prin e-mail editorului;
  3. Transmiteți fișierele necesare după acceptarea publicării.

 

Condiții pentru transmiterea unui articol către revistă

Ca parte a procesului de transmitere a unei lucrări, autorii sunt rugați să verifice respectarea unei serii de condiții:

  1. Contribuția nu a fost publicată anterior și nici nu a fost transmisă către o altă revistă. Dacă textul se bazează pe rezultate publicate anterior, referința completă a textului orginal trebuie inserată fie la Bibliografie, fie în subsolul textului.
  2. Formatarea textului respectă cerințele enunțate mai jos
  3. Textul respectă cerințele bibliografice și de stil

Un articol ce nu respectă aceste condiții va fi returnat autorului. Articolele pot fi retrimise daca se intrunesc aceste cerințe.

Cum se pot transmite textele?
Cei interesați sunt rugați să trimită un mesaj cu subiectul CfP: Nume Prenume, precum și CV-ul complet, incluzând o listă de publicații și interese de cercetare la contact [at] inovatiasociala [punct] ro. Orice întrebări sau neclarități se pot adresa Alexandrei Gheondea la adresa alexandra.gheondea [at] googlemail [punct] com.

Cine poate publica?
Revista online Inovația Socială (RoIS) invită doctoranzi, tineri cercetători, dar și reputați oameni de știință să se alăture efotului de popularizare a științelor sociale. Autorii interesați se pot înscrie cu:

  • texte de sine stătătoare,
  • secțiuni la care se angajează să trimită în mod regulat.

Frecvența publicațiilor va fi agreată de comun acord (dar nu mai rar de o dată la două luni) pe o perioadă de un an.

Ce fel de articole se pot publica?
În general, textele se pot încadra în următoarele categorii:

  • o prezentare a unei lucrări originale a autoarei sau a autorului (autorilor); în cadrul acestui subiect se recomandă inserarea în text a următoarelor aspecte:
    • care este și de ce este relevant rezultatul original obținut pentru o comunitate de ne-specialiști sau pentru publicul larg;
    • cum se diferențiază de alte rezultate obținute pentru aceeași întrebare de cercetare și de ce această soluție este mai utilă/eficientă, etc decât altele;
    • cum ar putea fi utilizat acest rezultat de oameni, în general;
  • o prezentare critică a unei publicații științifice (articol sau carte) ale cărei rezultate ar putea fi interesante pentru publicul larg, dar care ar putea fi inaccesibilă acestuia (fie fizic, fie prin specializare excesivă); în cadrul acestui subiect se recomandă inserarea în text a următoarelor aspecte:
    • care este și de ce este relevant rezultatul original obținut pentru o comunitate de ne-specialiști sau pentru publicul larg;
    • cum se diferențiază de alte rezultate obținute pentru aceeași întrebare de cercetare și de ce această soluție este mai utilă/eficientă, etc decât altele;
    • cum ar putea fi utilizat acest rezultat de oameni, în general;
  • o discuție critică despre un subiect metodologic ce ar putea avea impact pentru înțelegerea publică a științei; în cadrul acestui subiect se recomandă inserarea în text a următoarelor aspecte:
    • care este problema metodologică și de ce ar putea fi aceasta o problemă pentru cititori;
    • ce se poate întâmpla dacă această problemă metodologică nu este clarificată;
    • cum ar putea cititorul să se ferească de capcanele puse de o astfel de problemă metodologică;
  • o analiză critică a unui subiect de interes, din punct de vedere a 3-5 publicații de referință; în cadrul acestui subiect se recomandă inserarea în text a următoarelor aspecte:
    • care este subiectul ales și de ce ar fi acesta util pentru cititorii ne-specialiști;
    • care sunt rezultatele principale obținute în acest domeniu în științele sociale;
    • cum ar putea cunoșterea acestor rezultate să fie utilă pentru cititori.
  • Replici (comentarii) extinse la un text deja publicat în site; în acest caz se recomandă următoarele:
    • În text sau în titlu trebuie să apară referinţa la textul vizat;
    • Care a fost, pe scurt argumentul căruia îi este destinată replica sau comentariul extins şi de ce necesită acesta o replică sau un comentariu;
    • Care este (sunt) contra-argumentul (contra-argumentele) pe care le aduce autorul replicii;
    • Care este utilitatea acestuia (acestora) pentru publicul larg.

Cât de lung poate fi un articol?
Textele vor fi de 600 de cuvinte (+/- 10%). Acestea trebuie să se bazeze pe studii deja publicate sau pe prezentări realizate la conferințe științifice. Trebuie să fie scrise într-un limbaj cât mai simplu și mai accesibil. Publicul cititor vizat este acela de nespecialiști. În urma procesului de recenzare, articolul poate depăși 600 de cuvinte (+/- 10%), dar doar în ceea ce privește adăugirile cerute în procesul de recenzare.
În general un articol va fi recenzat de un cercetător științific. În cazurile în care subiectul abordat este profund interdisciplinar, textul poate fi trimis către doi cercetători din domenii diferite.

Care este forma în care trebuie trimise articolele?

Textele trimise vor fi scrise în limba Engleză și trebuie să fie însoțite de referințele bibliografice relevante (în stilul Harvard, autor-an). Sunt acceptate texte astfel;

  • format electronic: .doc, docx, .rtf, .txt, .odt, .tex;
  • caractere tip Calibri, de dimensiune 11, paragraf dublu spațiat;
  • pentru evidentiere sunt utilizate caracterele italice; evidentierea prin subliniere se foloseste doar pentru adresele URL;
  • tabelele sau graficele sunt plasate în interiorul textului, în locurile potrivite, și nu la sfârsitul textului;
  • nu se recomandă utilizarea notele de subsol; acestea se vor integra în text.

Citarea

Citarea trebuie să respecte rigorile științifice. Scopul pentru care se păstrează această practică este de a oferi cititorului posibilitatea de a identifica sursele utilizate și de a le folosi ca atare, dacă este necesar. RIS recomandă utilizarea stilului bibliografic Harvard.

Reamintim autorilor, pe scurt regulile de citare academică:
Citarea în text: numele autorului, anul de publicare, toate în paranteze.
(Zamfir și Stoica, 2006)
Referențierea citatelor în text: numele autorului, anul de publicare, pagina, toate între paranteze.
(Zamfir și Stoica, 2006: 93)

Citarea în propoziție: se trece în paranteză doar anul (și pagina, dacă este inserat și un citat).
… Zamfir și Stoica (2006: 93) …

Referinţa completă la bibliografie se realizează după următoarele reguli.

Cărți:
Zamfir, C., Stoica, L. (eds.) (2006), O nouă provocare: dezvoltarea socială [A new challenge: social development], Iași: Polirom.

Capitole în cărți:
Brewer, J.D. (2000), Chapter 3: The Research Process in Ethnography, in Brewer, J.D., Ethnography, Buckingham: Open University Press, pp. 45-56.

Sanguinetti, J. (2000), An adventure in ‘postmodern’ action research: Performativity, professionalism and power, în Garrick, J. and Rhodes, C., Research and Knowledge at Work: Perspectives, case-studies and innovative strategies, London: Routledge, pp. 232-249

Articole:
Meadows, R. (2005), The ‘negotiated night’: an embodied conceptual framework for the sociological study of sleep, The Sociological Review, vol. 53, no. 2, p. 215-239

Referințe online:
ProVobis National Voluntary Centre (2007) History of volunteering in Romania, Available online: http://www.voluntariat.ro/ce_este_voluntariatul.htm#2 [Accessed 28 Dec 2007]
Pentru cărți sau articole în alte limbi străine autorii sunt încurajați să includă o traducere a titlului lucrării citate pentru a facilita identificarea surselor în cazul în care acestea au fost traduse. Găsirea traducerilor rămâne însă la discreţia cititorului.
Lista cu publicații se realizează sub numele: Bibliografie (en. References).

Care sunt criteriile de evaluare a articolelor?
Fiecare contribuție este evaluată de 1 referent anonim. Referentul va cunoște însă identitatea autorului. Criteriile pentru evaluarea textelor în vederea publicării în revistă țin de câteva aspecte generale. Referenţii vor urmării gradul în care textul se caracterizează prin (în ordine aleatoare):

  • accesibilitatea limbajului folosit pentru transmiterea informațiilor;
  • claritatea argumentelor aduse;
  • logica structurii textului;
  • evaluarea critică a argumentelor prezentate;
  • utilitatea potențială a rezultatelor științifice obținute.

 

Ce se întâmplă după acceptarea publicării?

După acceptarea publicării, autorii sunt rugaţi să transmită un scurt rezumat (una sau două fraze), descrierea biografică a autorului (sau o actualizare a acesteia), o poză şi/sau o imagine care să însoţească textul şi/sau biografia (opţional) şi o traducere a textului trimis în limba română (sau într-o altă limbă străină) sau acordul de a traduce textul în limba română în redacţie (opţional, dar recomandat).

Rezumatul

Rezumatul textului constă într-o frază scurtă, maxim două care anunţă subiectul textului. Rezumarea textului este menită să câștige atenția cititorului. Aceasta poate fi o parte din text sau o frază de sine stătătoare.

Descrierea biografică

Autorii vor fi rugați să trimită o scurtă descriere biografică a autoarei/ autorului/ autorilor de 200-250 de cuvinte maxim per autor, în care să includă ocupația actuală, afilierea instituțională, interesele de cercetare precum și alte informații considerate a fi relevante pentru cititori. Nu introduceți în descrierea biografică referințe la subiectul dintr-unul din textele trimise spre publicare și nici liste de publicații. Descrierea biografică trebuie să înceapă cu Numele autorului și să fie scrisă literar, fără fragmentări ale textului prin enumerări scrise cu liniuță/bulină/numere.
Autorii care susțin o secțiune în revistă sunt încurajați să trimită actualizări ale descrierii biografice oricând informațiile oferite anterior se schimbă.

Corectura dactilografică, gramaticală, ortografică și de punctuație

După cum se ştie, orice text poate să conțină greșeli de redactare. După acceptarea publicării, fiecare text și fiecare descriere biografică va fi corectat(ă) din punct de vedere gramatical, ortografic și al punctuației. În vederea publicării, varianta finală a celor două trebuie să primească acordul autorului (prin e-mail).

Imagini alăturate textului și descrierii biografice

Textele acceptate pot fi însoțite de o imagine. Aceasta poate fi poza autoarei sau autorului sau o imagine care să sugereze vizual conținutul textului. Adăugarea unei imagini este opțională, dar recomandată pentru îmbunătățirea impactului articolului trimis.

Publicarea în limba română

Barierele lingvistice sunt unul dintre factorii care restricționează accesul publicului larg la cunoaștere. Pentru a înlătura aceste dificultăți, platforma Inovația Socială poate găzdui atât textele în limba engleză, cât și în limba Română. După acceptarea publicării, autorii pot opta pentru publicarea articolului și în limba Română. Această opțiune este recomandată pentru sporirea ariei de cititori potențiali. În cazul în care autorul acceptă publicarea în limba Română, se agreează o dată până la care autorul poate trimite traducerea. În cazul autorilor străini, care nu cunosc limba Română, aceștia își dau acordul ca textul trimis să fie tradus în redacție. Redacția va depune toate demersurile necesare pentru a se asigura că traducerea este cât mai aproape de sensul utilizat în limba Engleză.

Cerințe editoriale pentru textele în limba Română

Pentru limba română, vă rugăm să folosiți tastatura “Standard” și nu “Legacy”.

Forma grafică finală a textului

Forma grafică finală a textului va fi trimisă autorului pentru obținerea acordului ultim de publicare. Această constă într-un fisier .doc sau .pdf în care apar imagini cu aranjarea în pagină a descrierii biografice și imaginii aferente, a textului trimis și imaginii aferente, în fiecare limbă străină în care urmează a fi publicat articolul, precum și a cuprinsului revistei, în care va apărea titlul articolului și fraza care rezumă textul.