Atitudinile extreme ca xenofobia sau xenofilia determină o dramatică reducere a complexității vieții producând o reacție de tipul sau-sau: cine nu e cu noi, e împotriva noastră. Mai târziu, aceste comodități mentale vor fi plătite scump.
Ce este Europa? Pare ciudat, dar nu exista un răspuns simplu la această întrebare. Ce este Uniunea Europeană?
Pot fi revitalizate spațiile publice implicând comunitatea locală? Citiți aici un exemplu.
În deciziile de grup prin consens certitudine mai mare nu înseamnă și acuratețe mai mare. În psihologia socială, măsura în care o persoană este sigură că decizia pe care a luat-o este cea corectă, se numește certitudine. Multă vreme s-a crezut că discuțiile de grup pot să crească acuratețea deciziilor, însă cercetări recente au arătat că doar certitudinea sau siguranța pe care o au participanții crește în aceste condiții (Punchochar and Fox, 2004). Cercetătorii credeau, de asemenea că discuțiile de grup conduc la creșterea cunoștințelor legate de subiectul deciziei, însă Fidler și Kareev (2006) au realizat un experiment în care creșterea cantității de informație a făcut ca participanții să fie mai nesiguri. În experimentul realizat de aceștia, o cantitate mai mică de informații a condus la creșterea acurateții deciziilor. Acest lucru a fost explicat prin faptul că mai puține informații pot fi mai variate. Încercările ulterioare de a evita discuțiile de grup prin sisteme de decizie electronic asistată nu au condus decât la mascarea problemelor legate de dinamica certitudinii în timpul discuțiilor de grup.
Lucrarea coordonată de Iulian Stănescu și Cătălin Zamfir își propune să analizeze o problemă foarte importantă a României contemporane, problema descentralizării. Este probabil o problemă cheie de care în mare măsură depinde viitorul socio-economic al țării noastre. Autorii exprimă puncte de vedere diferite cu privire la descentralizare și folosesc abordări diferite. Dacă pentru unii un stat puternic și centralizat pare soluția optimă, pentru alți autori, dimpotrivă descentralizarea ar fi cea mai bună direcție pentru România, însă se pare că descentralizarea a fost mai mult o chestiune de propagandă a unor partide politice și guverne naționale decât schimbarea reală și așteptată de mulți cetățeni.
Cartea autorilor Iuliana şi Marius Precupeţu (2013) se extrage din cotidianul perpetuu, situându-se în zona unui discurs ştiinţific academic, extrem de competent şi oarecum detaşat, de zona emoţională a fenomenului adâncirii inegalităţilor sociale din România. Cartea este publicată în limba engleză, la Editura Academiei Române.
Această discuție a fost prilejuită de apariția cărții „Miron Constantinescu. O biografie” de Ștefan Bosomitu (București, Editura Humanitas, 2014, 476 pag.) în care este inserat studiul de caz ”Miron Constantinescu și reinstituționalizarea sociologiei românești” (Capitolul XVIII, pp. 327-354). O concluzie a fost că reinstituționalizarea sociologiei în România nu s-a realizat instantaneu, printr-o hotărâre de partid, ci este vorba despre un proces de durată, de cel puțin un deceniu, cu etape de evoluție și involuție. Un moment important în procesul de reinstituționalizare a sociologiei îl reprezintă înființarea în 1966 a Secției de Sociologie în cadrul Facultății de Filozofie de la Universitatea din București. Rolul profesorului Miron Constantinescu în reinstituționalizarea sociologiei și în evoluția ei este controversat. Participanții la discuție, foști studenți ai lui Miron Constantinescu și profesori din prima Catedră de sociologie înființată în România în perioada comunistă (1966), au evocat personalitatea profesorului și sociologului Miron Constantinescu, așa cum l-au cunoscut, sine ira et studio. S-a propus publicarea în 2016, când se împlinesc 50 de ani de la înființarea primei catedre de sociologie din România socialistă, a unui volum de evocări și amintiri ale studenților din prima promoție de sociologi.
Astazi toate statele cu populatii etnic majoritare cuprind si pe cele minoritare. Definitii ale minoritatilor etnice, nationale, etnicitate, interetnicitate. Recomandarile de la Haga (1996) pentru drepturile minoritatilor în educatie. Recomandarile de la Oslo (1998) pentru drepturile lingvistice ale minoritatilor nationale Constitutia României de la 1923 dupa tratatele de la Versailles si Trianon. Ungurii, germanii, turcii si romii (tiganii) în perioada interbelica. Manifestari ale curentelor politice fasciste si antisemite în populatie. Legislatia anti-minoritara si mai ales anti-semita. Armistitiul cu URSS si schimbarile social-politice comuniste din România, cu referire la evrei, germani si romi (tigani). Aparitia evreilor sovietizati. Regiunea Autonoma Maghiara 1951-1968. Vânzarea de evrei si nemti vii, practicata la tocmeala ca pe sclavi, numai pentru vize de plecare din tara si eliberare de sub regimul comunist. Efectele revolutiei de la 1989 cu masuri de îmbunatatire a relatiilor dintre majoritatea româneasca si minoritati. Înfiintarea organizatiilor etnice, activitatea parlamentara a deputatilor si senatorilor minoritari, preluarea recomandarilor europene pentru drepturile omului, programe social-economice pentru romi (tigani). Agentia Nationala pentru Romi si ,,Strategia de incluziune a cetatenilor români apartinând minoritatii rome pentru perioada 2015–2020”. Afirmarea în media de noi personalitati din cadrul minoritatilor, aspecte biografice: V. Vosganian, Raed Arafat. Alegerea lui Klaus Iohanis ca presedinte al românilor.
Afirmat ca universitar prin vocaţie cu studii şi exegeze remarcabile pentru literatura ştiinţifică de profil, Domnul Dr. Marius-Mircea Crişan surprinde cu un studiu centrat pe perioada în care Domnitorul Țării Româneşti, rămas în istorie sub numele de Vlad Țepeş, a singularizat la nivelul Evului Mediu European un stil de gestionare a problemelor sociale pe baza impunerii prin violenţă a unor norme de civism devenite legendare: pedepsirea, în public, a celor care comiteau nedreptăţi individuale şi colective prin condamnarea sumară la moarte, executarea pedepsei constând în ”tragerea acestora în ţeapă”.
Acest volum a fost publicat într-o perioadă în care problematica incluziunii sociale a populaţiei roma dobândise deja o dimensiune europeană, iar adecvarea şi efectivitatea strategiilor şi politicilor în materie ocupau un loc important pe agenda politică a Comisiei Europene şi a mai multor state membre ale Uniunii Europene. El aduce un plus de cunoaştere asupra unei zone în care dimensiunile minorităţilor roma sunt considerabile, deci cu aşteptări mari faţă de măsurile de intervenţie politică menite a le îmbunătăţi condiţiile de viaţă şi gradul de incluziune socială.
